Averroes a fost unul din cei mai importanți filosofi arabi ai Evului Mediu. A fost medic, teolog și expert în jurisprudența islamică. Cronologic, este ultimul mare filosof arab al Evului mediu.
Numele său original în arabă este ابوالوليد محمد بن احمد بن محمد بن رشد – Abū l-Walīd Muhammad ibn Ahmad ibn Muhammad ibn Rushd; formele Averroes sau Averrhoes sunt latinizări ale numelui Ibn Rushd.
Averroes a beneficiat de educație în orașul natal, unde tatăl și bunicul său au deținut poziția de cadiu (judecător civil), jucând un rol important în istoria politică a Andaluziei. A studiat teologia, jurisprudența, medicina, matematica și filosofia, îndeplinind, la rândul său, funcția de judecător. Comentariile sale la Aristotel i-au adus, între latini, supranumele de „Comentatorul”, așa cum lui Aristotel i se spunea „Filosoful”. Poziția lui în interpretarea textelor lui Aristotel va constitui cauza unor dezbateri acute.
Averroes urmărea să purifice aristotelismul de influențele platonice și neoplatonice și în acest sens era în mod programatic un aristotelician prin excelență. Cu toate acestea, latinii, care doreau un Aristotel creștin, l-au înțeles în alt mod iar numele său a fost asociat cu erezia. Învățăturile lui Averroes l-au influențat pe un alt mare gânditor andaluz, misticul Ibn ‘Arabi.